Ion Manole a declarat că vrea să transforme respectiva casă într-un muzeu, un loc de pelerinaj al fanilor celei care s-a sinucis în luna iulie a acestui an.
"Am contabilizat, veţi vedea în prima emisiune şi voi da la presă, toată averea fetei mele, de la ac în păr, cum se zice. Şi voi prezenta şi anii când a dobândit fiecare lucru. Şi veţi vedea că Petru Mircea nu are nicio treabă. Şi averea nu o vreau eu neapărat. Casa aceea degeaba să mi-o dea cineva, ba chiar 10 case ca aceea. Eu şi familia mea nu intrăm în casa aceea şi în curtea aceea unde a murit ce am avut noi mai scump pe lume. Casa Mădălinei vreau să o fac muzeu sau să o închiriez, iar banii obţinuţi să fie puşi pe numele copilului, până la 18 ani, să vadă şi copilul ce a făcut mama lui pentru el", a spus tatăl Mădălinei Manole prin intermediul avocatului Bogdan Bărbuceanu, în Ring.
Nu am apucat sa-mi expun parerea referitoare la tristul moment din viata familiei Manole, lipsind o perioada. Desigur ca situatia este mult prea complexa pentru a fi expusa pe un blog "de cafea" insa voi face o singura remarca. Madalina Manole s-a sinucis (presupundand ca asta este adevarul) cu sotul ei in casa. Femeile casatorite vor intelege unde " bat". Exista barbati care, din pacate, aduc sotiile intr-o stare vecina cu nebunia, iar acestea din urma, pentru a "demonstra" dezamagirea si suferinta produsa recurg la masuri regretabile. Nu este o justificare a faptei Madalinei si nici nu imi propun sa emit judecati in ceea ce priveste decizia sa fatidica. In niciun caz nu reprezinta modalitatea de a rezolva problemele inerente in viata oricui pana la urma. Insa acest Petru Mircea pare sa nu aiba nici o umbra de remuscare, de vina, de constiinta. Din cunostintele mele de psihologie, atunci cand cineva drag isi ia viata, persoanele din jur se invinovatesc chiar si atunci cand nu este cazul, pentru simplul fapt ca nu au "remarcat" intentia sau ca nu au acordat atentie unor semnale pe care abia ulterior, cand este prea tarziu, le inteleg. Acest domn, insa, este foarte resemnat si chiar multumeste lui Dzeu. Nu intru in discutii filozofice si nici nu o sa iau sensul larg al "multumirii" pentru ca dl Petru Mircea nu este nici pe departe atat de profund. Ma mai intreb uneori ce intentii avea sa minta cu privire la sampania si la "bucuriile" oferite inainte de sinucidere. Oare de ce era atat de interesat sa prezinte o casnicie fericita in fata autoritatilor. Sau cata luciditate sa ai incat sa te gandesti la astfel de "minciuni" dupa ce ti-a murit sotia, doar pentru a prezenta ca adevarata o situatie mincinoasa. Cui ii folosea, domnul Mircea? Poate te-ai speriat... Dar de ce?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu